Noutăţi

06.12.2012 09:57

CFR iese din Liga Campionilor cu o victorie în fața lui Manchester

CFR Cluj a obținut o victorie istorică pe Old Traffor, învingând pe Manchester United cu 1-0 prin golul lui Luis Alberto. Aceasta este prima victorie românească în fața echipei din Anglia, însă rezultatul nu califică pe CFR Cluj în primăvara Ligii Campionilor. Echipa din Gruia continuă însă în Liga Europa din primăvară.
CFR a lăsat emoțiile la Cluj-Napoca și a tratat cu maximă seriozitate încă din primele minute meciul de pe Old Trafford. Manchester a avut în prima repriză o posesie mai bună, s-a instalat la cârma meciului încă din start, dar s-a lovit mereu de o apărare excelent organizată a clujenilor.
În ciuda dominării gazdelor, CFR Cluj a avut prima mare ocazie de gol, în minutul 8, când șutul lui Bastos a fost scos cu un reflex uluitor de De Gea. După minute bune în care englezii au crescut presiunea la poarta ardelenilor, CFR a încercat să surprindă din nou printr-o fază rapidă, la capătul căreia Wootton a respins în ultima clipă de la picioarele lui Sougou (23).
De la jumătatea primei reprize au început să apară ocaziile mari și la poarta echipei din Gruia. Felgueiras a fost însă imperial și a respins pe rând la ocaziile avute de Cleverly, Hernandez sau Rooney. La poarta lui De Gea, doar Sougou și Piccolo au mai apărut amenințător, primul fiind blocat in extremis, în timp ce lovitura de cap a italianului s-a dus direct in bratele portarului.
Același ritm alert de joc s-a păstrat și în repriza a doua. Englezii au continuat să aibă o posesie mai bună și să preseze sufocant, dar CFR a păstrat arma contraatacului. Iar în minutul 56, Luis Alberto și-a luat inima în dinți când l-a văzut pe De Gea ieșit și a tras năprasnic cu dreptul de la peste 30 de metri. Mingea a lovit bara din dreapta și a intrat în plasă.
Deși era de așteptat ca Manchester să se năpustească spre poarta feroviarilor, echipa gazdă a părut surprinsă de deschiderea scorului și s-a găsit dominată în faze prelungite de o echipă entuziastă a clujenilor. Cu ochii și la celălalt meci din grupă, dintre Braga și Galatasaray, CFR Cluj a încercat să conserve rezultatul de pe Old Trafford și a făcut pasul înapoi, sperând ca Braga să poată rezista în fața turcilor.
Cu un picior și jumătate în primăvara Ligii Campionilor, echipa ardeleană a ridicat zid după zid în fața atacurilor susținute de pe final de meci ale englezilor, însă vestea proastă a venit de la Braga. Galatasaray a preluat conducerea și automat și calificarea în primăvara Ligii Campionilor, în timp ce clujenilor le-a rămas doar primăvara Europa League.
Sursa: onlinesport.ro