Noutăţi

23.10.2013 07:08

Galatasaray-Copenhaga 3-1. Sneijder și Drogba păstrează intacte speranțele turcilor

Transferurile făcute anul trecut, Sneijder și Drogba, au adus victoria lui Galatasaray în meciul cu FC Copenhaga. Turcii își păstrează șansele de calificare intacte, după 3-1 cu danezii. Golurile lui Felipe Melo (8), Wesley Sneijder (38) și Didier Drogba (45+1), toate în prima repriză, au asigurat victoria echipei lui Mancini, care a făcut trei schimbări în primul unsprezece față de meciul câștigat cu 2-1 duminică în campionat, cu Karabukspor. Dany Nounkeu, Eboue și Bruma au revenit în prima echipă la partida de miercuri, cu FC Copenhaga.

Melo a deschis rapid scorul pentru turci, după doar 9 minute, după o centrare venită de la Nounkeu. Drogba a fost aproape să înscrie după câteva minute, dar Wiland s-a opus șutului său.

Sneijder a dus scorul la 2-0 în minutul 38, după un assist marca Eboue. După cum avea să se confirme ulterior, superstiția că, de câte ori marchează olandezul în UCL, echipa lui câștigă rămâne în picioare și după a 10-a reușită a lui Sneijder în Liga Campionilor.

Galata și-a sufocat adversarul, ulterior, iar reușita lui Didier Drogba, din minutul 45+1 a venit firesc. 3-0 era și diferența din teren, trebuia să fie și pe tabelă. Ivorianul l-a egalat, cu acest gol, pe Alessandro Del Piero, pe locul 8 în clasamentul all-time al marcatorilor din UCL, cu 42 de reușite.

Schimbările făcute la pauză de Solbakken, care i-a trimis în teren pe Bolanos și Fanendo Adi nu au schimbat decât faptul că danezii au reușit în repriza secundă golul de onoare, prin Claudemir, în minutul 88.

Sursa: digisport.ro