Noutăţi

01.10.2014 13:55

PSG–Barcelona 3-2

Victorie pentru parizieni după un final în care catalanii au trimis în bară, prin Munir!

Spectacol total pe Stade des Princes, unde Paris Saint-Germain și Barcelona au reușit un meci cu nu mai puțin de cinci goluri!

PSG a deschis festivalul prin David Luiz, care a marcat pentru 1-0 de lângă Mascherano. După nici două minute, Messi a egalat dintr-o pasă perfectă primită de la Iniesta. Catalanii puteau să preia conducerea, dar Sirigu a avut o intervenţie excelentă în faţa lui Neymar. La faza imediat următoare, parizienii au revenit în avantaj datorită lui Verratti, care marcat cu capul după un corner.

Avea să fie 2-1 la pauză pentru gazde, care au intrat mai bine și în repriza a doua. Matuidi a profitat de o neatenţie a lui Dani Alves şi a înscris pentru 3-1. Barcelona a reacţionat însă imediat. Neymar a redus din diferenţă printr-un şut plasat, din marginea careului.

Cu câteva minute înainte de final, catalanii au avut o mare ocazie de a restabili egalitatea, dar Jordi Alba a fost blocat de Marquinhos. PSG a avut și noroc pe final, când a fost salvată de bară la ocazia lui Munir din minutul 85, pe un fond de dominare tot mai accentuată a echipei lui Luis Enrique.

S-a terminat 3-2 pentru PSG, care este lider cu patru puncte în grupa F, în timp ce Barcelona are trei puncte şi ocupă poziţia secundă. În celălalt meci al grupei, Ajax a remizat, 1-1, pe terenul lui APOEL, şi este pe locul trei în grupă, în timp ce ciprioţii sunt ultimii, cu un singur punct acumulat după cea de-a doua rundă.