Noutăţi

05.11.2014 11:00

Juventus – Olympiacos 3-2

Italienii au revenit de la 1-2 într-un minut

Juventus a câștigat cu emoții disputa cu Olympiacos. Grecii au avut 2-1, însă nu au rezistat asaltului torinez. Juventus a egalat-o pe Olympiakos în clasamentul grupei A, după victoria din meciul de la Torino.

Andrea Pirlo a deschis scorul din lovitură liberă și a celebrat cu gol a 100-a prezență în Champions League. Avantajul a ținut 3 minute: Botia a restabilit egalitatea la un corner.

Cu o jumătate de oră înainte de final, tot în urma unei faze fixe, N'Dinga a adus-o pe Olympiakos în avantaj. Juventus a reacționat imediat. Roberto a deviat în poartă mingea trimisă de Llorente.

După un minut, Pogba a adus victoria italienilor, iar la ultima fază a meciului Tevez a obținut o lovitură de la 11 metri. Vidal a executat slab și a irosit șansa lui Juventus de a obține avantajul în meciurile directe cu grecii.

Olympiakos mai are de jucat în deplasare cu Atletico și acasă cu Malmo. Juve va juca în Suedia și în ultima etapă a grupelor, acasă cu madrilenii.

Atletico a câștigat în Suedia cu 2-0, goluri Koke și Raul Garcia. Formația lui Simeone este lider în grupă: are trei puncte în fața lui Juventus și a lui Olympiacos. Nici Malmo nu a ieșit total din calculele calificării.