Noutăţi

08.11.2012 00:02

Valencia - BATE Borisov 4-2, iar liliecii sunt aproape de primăvară

Valencia nu a avut emoții în fața bielorușilor de la BATE Borisov, pe care i-a învins pe teren propriu cu un categoric 4-2. Golurile au fost marcate de Jonas (26), Feghouli (51 și 86) și Soldado (29 - pen.), în vreme ce oaspeții au replicat prin Bressan (53) și Mozolevski (83). Ibericii sunt ca și calificați, bielorușii tremură.

Cu peste 10.000 de oameni în tribună, Valencia a pornit ca din tun în fața lui BATE, pe care o învinsese cu 3-0 în deplasare, în etapa a treia. Dispuși curajos, într-un 4-1-4-1 flexibil, bielorușii n-au avut nicio șansă în fața rapizilor jucători ai lui Mauricio Pellegrino, care au marcat miercuri din toate pozițiile. Faptul că au cel mai slab start de sezon intern din 1999 până astăzi nu i-a încurcat prea mult pe cei de la Valencia, la care golgheterul Soldado nu a lipsit de pe lista marcatorilor.

În Champions League, Valencia este neînvinsă de opt meciuri pe teren propriu. Ultimul eșec a fost provocat de Manchester United, pe 29 septembrie 2010 (0-1). De partea cealaltă, Borisov a pierdut ultimele opt meciuri directe disputate împotriva formațiilor iberice, nereușind să marcheze în ultimele șapte! La Valencia, BATE a folosit numai jucători autohtoni, după modelul "Dinamo Zagreb".

Victoria clară obținută de Bayern în fața lui Lille (6-1) o ajută totodată pe Valencia, care este favorită la accederea în optimile de finală, alături de gigantul bavarez.

ECHIPELE DE START

Valencia (4-2-3-1): Guaita - Cissokho, Ricardo Costa, Rami, Joao Pereira - Gago, Costa - Feghouli, Jonas (67 Banega), Guardado (88 Albelda) - Soldado (79 Valdez). Antrenor: Mauricio Pellegrino

BATE (4-1-4-1): Gorbunov - Polyakov, Filipenko, Radkov, Bordachev - Likhtarovich (55 Sivakov) - Volodko, Bressan (88 Kontsevoy), Hleb (77 Mozolevski), Baga - Rodionov. Antrenor: Viktor Goncharenko