Noutăţi

13.12.2016 12:17

Aşa arată optimile de finală UCL

Tragerea la sorţi, făcută - palma bătută! Unul dintre cele mai tari meciuri din optimile de finală ale Ligii Campionilor va fi cel dintre Bayern Munchen şi Arsenal Londra.

În urma tragerii la sorţi de la Nyon, campioana Germaniei va juca pe teren propriu meciul din prima manşă cu "tunarii". Bayern Munchen va întâlni Arsenal Londra pentru a treia oară în ultimii cinci ani în faza eliminatorie a Lgii Campionilor.

Un alt duel incendiar din optimi va fi confruntarea dintre Barcelona şi Paris Saint-Germain. Real Madrid a avut însă noroc la tragerea la sorţi - "galacticii" îi vor întâlni pe italienii de la Napoli. C

elelalte echipe spaniole, Atletico Madrid şi Sevilla se vor duela cu Bayer Leverkusen şi respectiv Leicester City. Manchester City va juca în optimi cu AS Monaco, iar Benfica Lisabona va lupta pentru un loc în sferturile de finală cu Borussia Dortmund.

Juventus va primi replica lui FC Porto.

Manşele tur din optimile Ligii Campionilor se vor disputa pe 14-15 și 21-22 februarie, iar partidele retur pe 7-8 şi 14-15 martie.

Sursa Foto: World Soccer Talk