Noutăţi

14.02.2013 09:13

Real Madrid - Manchester United 1-1: Ziua lui CR 7. Cu o floare nu faci primăvară

Portughezul a început timid împotriva foştilor coechipieri de la United, însă golul din minutul 20 l-a descătuşat. Şi dacă n-a mai marcat e vina portarului De Gea, care a făcut minuni.

"Es tu dia!", E ziua ta!, a fost mesajul cotidianului Marca pentru Cristiano Ronaldo. Numai că împotriva lui Man. United, cea de la care Real l-a luat în 2009, cu fabuloasa sumă de 94 de milioane de euro, primele şarje le-au aparţinut lui Khedira, Di Maria şi Coentrao (bară).

Nepoliticosul Welbeck


Neaşteptat de reţinut în debut, CR 7 avea să regrete implicarea minimă în minutul 20. Atunci cînd puştiul lui Sir Alex Ferguson, Welbeck, a uitat bunele maniere şi a îngheţat Bernabeul cu o lovitură de cap ce i-a lăsat spectatori pe Torrres şi pe Varane: 0-1!

Ireal

Realul şi-a reluat asaltul la poarta lui De Gea, iar Ronaldo a ieşit şi el de la cutie. În sfîrşit! Mai întîi cu un şut "de control", apoi, letal! Di Maria a profitat de "bulevardul" de pe flancul drept al apărării lui United, i-a înălţat mingea în careu şi portughezul s-a înălţat ireal, reluînd cu capul: 1-1. Pînă la pauză, fiecare dintre combatante mai putea marca măcar cîte o dată. Dar Welbeck şi Rooney, de-o parte, Ozil şi Cristiano, de cealaltă, n-au făcut decît să-i remarce pe portari.

La foc automat


Madridului i-a fost clar că remiza n-o ajută în perspectiva returului din 5 martie. Iar după reluare a pus şi mai multă presiune pe United. Cristiano, Di Maria şi Coentrao au transformat suprafaţa de pedeapsă a oaspeţilor într-un adevărat poligon, Mourinho l-a trimis în ajutor şi pe Higuain, numai că portarul De Gea a rezistat eroic. Englezii au răspuns şi ei, prin Van Persie şi Giggs. Fără succes. Şi calificarea se va decide pe Old Trafford.

200 de milioane de telespectatori au urmărit aseară live meciul Real - Man. United

500 de reprezentanţi mass-media au fost acreditaţi pe Bernabeu. Partida a fost transmisă de 40 de televiziuni şi 16 posturi radio

REAL MADRID - MAN. UNITED 1-1
(Cr. Ronaldo 30 - Welbeck 20)

REAL: Diego Lopez - Arbeloa, S. Ramos, Varane, Coentrao - Xabi Alonso (84 Pepe), Khedira - Ozil, Di Maria (75 Modrici), Cr. Ronaldo - Benzema (60 Higuain). Antr. J. Mourinho

UNITED: De Gea - Rafael, Ferdinand, Evans, Evra - Welbeck (73 Valencia), Jones, Carrick, Kagawa (64 Kagawa) - Rooney (84 Anderson) - Van Persie. Antr. A. Ferguson

A arbitrat Felix Brych (Germania)
Returul se va juca pe 5 martie.

SURSA: gsp.ro